Posibil fragment de dronă, descoperit în Insula Mare a Brăilei

Romania MApN drona prabusita Insula Mare a Brailei
© Veridica   |   Punctul de traversare a Dunării cu bacul către Insula Mare a Brăilei, din comuna Gropeni, județul Brăila, România, noiembrie 2025

Fragmente ale unui obiect, posibil dronă, căzut pe un teren arabil din Insula Mare a Brăilei, au fost descoperite în această dimineață în dreptul localității Gropeni, din județul Brăila, transmite ministerul Apărării Naționale. Incidentul a fost semnalat autorităților în cursul nopții, prin apel la 112, de către un cetățean care a comunicat despre căderea unui obiect, urmată de producerea unui incendiu care s-a stins, fără a produce victime sau pagube materiale.

Echipe ale Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații au ajuns la fața locului și au securizat perimetrul, urmând ca acestea să cerceteze fragmentele identificate. De asemenea, o echipă specializată a MApN se va deplasa la locul incidentului pentru cercetarea zonei.

Totodată, ministerul Apărării Naționale transmite că sistemele sale radar nu au raportat nicio pătrundere neautorizată în spațiul aerian național în cursul nopții trecute. În schimb, o dronă ce evolua la nord de Isaccea, în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina, a fost detectată de sistemul militar de supraveghere, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole fiind ridicate de la sol pentru monitorizarea situației. Ulterior, Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea, iar la ora 01:51 a fost transmis un mesaj RO-ALERT. Alerta aeriană a încetat la ora 02:10.

Timp citire: 1 min