PNL a depus un proiect pentru modificarea legii de funcţionare a CCR

Romania proiect modificare lege CCR parlament PNL
© EPA/ROBERT GHEMENT   |   Membrii Curții Constituționale a României părăsesc sala de judecată după o ședință la sediul CCR din București, România, 24 septembrie 2025.

Deputata liberală Raluca Turcan a anunţat că a depus în Parlament, împreună cu senatorul PNL Daniel Fenechiu, un proiect pentru modificarea şi completarea legii de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale. Fosta ministră a culturii în guvernul Ciolacu a precizat că niciuna dintre măsurile propuse nu afectează independenţa judecătorilor CCR în exercitarea mandatului şi nici inamovibilitatea acestora pe durata exercitării funcţiei, dar "este un început pentru a discuta despre credibilitatea Curţii Constituţionale".

Ce prevede proiectul

Potrivit Ralucăi Turcan, principalele măsuri cuprinse în proiect vizează instituirea expresă a obligaţiei judecătorilor CCR de a participa la şedinţele Plenului, sancţionarea financiară a judecătorilor care absentează nemotivat de la şedinţele Plenului Curţii, revocarea de către Parlament sau preşedintele României (în funcţie de cine i-a numit) a judecătorilor aflaţi în situaţii de incompatibilitate, care absentează nemotivat de cel puţin trei ori consecutiv de la lucrările Plenului sau dacă se află în imposibilitatea exercitării funcţiei de judecător mai mult de 90 de zile. Legea ar "introduce standarde minime de conduită şi responsabilitate într-una dintre cele mai importante instituţii. Este important pentru încrederea românilor în instituţii ca strategia boicotului politic şi a tergiversării judecăţii să nu îşi mai găsească sălaş în Curtea Constituţională a României", a transmis Raluca Turcan.

Propunerea vine în contextul controverselor iscate în principal pe marginea blocării, de către unii judecători CCR, a dezbaterilor privind constituţionalitatea legii privind pensiile magistraţilor, a  mai multor decizii extrem de controversate, precum anularea alegerilor prezidenţiale din 2024, şi a suspiciunilor de conflict de interese tot mai acute în ultima perioadă.

Timp citire: 1 min