Percheziții la partidul de guvernământ din Spania

Percheziții la sediul Partidului socialist din Spania 27.5. 2026
© EPA/Borja Sanchez-Trillo   |   Percheziții la sediul Partidului socialist din Spania 27.5. 2026

Poliția a percheziționat sediul central din Madrid al partidului socialist al premierului Pedro Sanchez, investigând posibile plăți ilegale. Garda Civilă a anunțat că polițiștii au intrat miercuri în sediul central al Partidului Socialist (PSOE), aflat la guvernare în Spania pentru a căuta inbformații și documente despre o posibilă schemă de plăți ilegale. Acțiunea are loc în contextul în care partidul premierului Pedro Sanchez este lovit de o serie de acuzații de corupție, inclusiv acuzații de abuz din partea fostului premier Jose Luis Rodriguez Zapatero. Vestea a pus presiune pe guvernul lui Sanchez și a provocat proteste la Madrid în weekend.

Soția și fratele premierului sunt anchetați pentru acte de corupție

Acuzațiile afectează mai mulți membri ai cercului apropiat al premierului, inclusiv soția și fratele său. Aflat în vizită la Roma, șeful executivului și al partidului, Pedro Sanchez a declarat că va colabora cu autoritățile și justiția în această anchetă. Liderul principalului partid de opoziție conservator, Partidul Popular (PP), Alberto Nunez Feijoo, a declarat că guvernul lui Sanchez „pute” a corupție și și-a reînnoit apelul la organizarea de alegeri anticipate. Protestatarii din Madrid au formulat cereri similare în weekend.

Timp citire: 1 min