Pentagonul a lansat un pachet de ajutor militar în valoare de 400 de milioane de dolari (342 de milioane de euro) pentru Ucraina, după luni de întârzieri care au stârnit critici bipartizane în Congres și au intensificat controlul asupra modului în care Departamentul Apărării a gestionat sprijinul acordat Kievului. Șeful Pentagonului a confirmat, în timpul audierilor din Congres, că fondurile au fost deblocate.
Ajutorul militar este in valoare de 342 milioane de euro
Banii vor fi transferați prin intermediul Inițiativei de Asistență pentru Securitate a Ucrainei (USAI), un program condus de Pentagon, care permite SUA să comande arme și echipamente pentru Ucraina direct de la contractorii americani de apărare, în loc să reducă stocurile existente ale SUA. Pachetul face parte din finanțarea autorizată de Congres în decembrie în temeiulc Legii de autorizare a apărării naționale, care a alocat 400 de milioane de dolari (342 de milioane de euro) în ajutor militar pentru Kiev atât în 2026, cât și în 2027.
