
Partidul de centru dreapta, Demokraatit, a câștigat cele mai multe voturi la alegerile parlamentare. Scrutinul s-a desfășurat pe fondul ambiției declarate a președintelui Donald Trump de a prelua insula „ într-un fel sau altul”. Această formațiune, cât și Naleraq ( Punctul de Orientare) sunt în favoarea independenței Groenlandei față de Danemarca.
În Groenlanda încep negocierile pentru formarea unei alianțe de guvernare
Liderul formațiunii, Jens-Frederik Nielsen, un politician de 33 de ani, a declarat că se va consulta cu toate partidele pentru a stabili cursul politic viitor al insulei. Premierul Groenlandei, Mute Bourup Egede, a convocat alegerile anticipate în februarie, afirmând atunci că țara trebuie să fie unită într-un „moment grav ”, făcând aluzie la interesul lui Donald Trump de a „prelua” insula. Miercuri, după ce rezultatele au fost publicate, el a mulțumit alegătorilor și a declarat că partidele sunt pregătite să înceapă negocierile pentru formarea unui guvern. Deoarece niciunul dintre partide nu a obținut majoritatea de 31 de mandate din legislativul de la Nuuk, este nevoie de o alianță care să elaboreze un calendar al drumului spre independența promisă în campanie și pe care și-o dorește majoritatea celor 57 de mii de locuitori.