
Parchetul rus a cerut în instanță pedepse grele pentru cinci foști polițiști, acuzați că au fabricat un dosar de trafic de droguri contra unui jurnalist de investigații. Media moscovite, citate de agențiile de presă, notează că arestarea, în iunie 2019, a jurnalistului Ivan Golunov a mobilizat societatea civilă și a aruncat o lumină crudă asupra forțelor de ordine, care sunt unul dintre stălpii regimului președintelui Vladimir Putin. Golunov, 38 de ani, a fost reținut la Moscova de polițiști care pretindeau că au găsit droguri în rucsacul și în apartamentul său. Fapt absolut neobișnuit în Rusia, el a fost disculpat și pus în libertate după numai cinci zile. Cei cinci polițiști care l-au șicanat au fost destituiți și apoi arestați. Din decembrie 2020, ei sunt judecați pentru abuz de putere, falsificare de probe, trafic de droguri și criminalitate organizată. Procurorii cer 16 ani de detenție pentru șeful bandei în uniformă, fostul reponsabil al brigăzii antidrog din vestul Moscovei, Igor Liahoveț, câte 12 pentru trei foști subordonați ai acestuia și șapte pentru un al patrulea, care și-a mărturisit faptele. Parchetul mai soliictă ca lui Golunov să i se plătească despăgubiri de 5 milioane de ruble (echivalentul a circa 55.260 de euro). Cunoscut pentru anchetele sale asupra corupției din primăria Moscovei sau asupra escrocheriilor din sectorul pompelor funebre, Ivan Golunov lucrează în Rusia pentru site-ul independent de informații Meduza, al cărui sediu e la Riga, în Letonia. Vineri, ministerul rus al justiției a anunțat că a plasat site-ul pe lista așa-numiților agenți ai străinătății, care include numeroase media din lumea liberă și implică riscul unor amenzi grele și o mulțime de obligații administrative împovărătoare pentru cele vor să lucreze în Rusia. Uniunea Europeană a criticat includerea Meduza pe această listă și a apreciat că restricţiile impuse de Rusia contravin obligaţiilor sale internaţionale şi angajamentelor privind drepturile omului. Creată, în 2014, de un grup de jurnalişti care au părăsit Rusia lui Putin, Meduza a devenit, grație numeroaselor anchete şi reportaje critice faţă de autorităţi, un reper pentru presa independentă rusofonă.