Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei

Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei
© EPA/ANDREI ILIESCU   |   Zeci de mineri români, îmbrăcați în ținutele lor de lucru, trec prin piață într-o remorcă de camion în timp ce flutură drapelul național și bâte de lemn, aratând semnul victoriei în timpul intervenției brutale a minerilor din Valea Jiului în Piața Universității, din București, 14 iunie 1990.

Parchetul General a anunţat oficial, astăzi, punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Fostul președinte Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu

De asemenea, au fost puşi sub acuzare fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma, gl.(r) Vasile Dobrinoiu (fost comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne) şi gl.(r) Peter Petre (fost comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele). Aceştia au fost chemaţi joi la Parchet, pentru a li se aduce la cunoştinţă acuzaţiile.

Urmează ca fostul preşedinte Ion Iliescu să fie audiat de procurori, mâine, la domiciliu, deoarece nu se poate deplasa la sediul Parchetului, având 94 de ani.

Acuzațiile vizează politica de represiune a regimului Iliescu - Roman

Procurorii militari susţin că, în luna iunie 1990, persoane cu funcţie de decizie în statul român la acel moment, printre care Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu, ajutaţi de alte persoane apropiate puterii sau care o sprijineau - între care Virgil Măgureanu - directorul SRI, Adrian Sârbu - consilierul prim-ministrului, au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei civile din Capitală, în urma căreia au fost ucise patru persoane, două persoane au fost violate, s-a vătămat integritatea fizică şi/sau psihică a peste 1.300 de persoane şi au fost persecutate prin lipsirea nelegală de libertate peste 1.200 de persoane.

Timp citire: 1 min