Papa Leon critică politica naționalistă

Papa Leon la liturghia de duminică 8.6.2025
© EPA-EFE/VATICAN MEDIA   |   Papa Leon la liturghia de duminică 8.6.2025

Suveranul pontif nu a numit o țară sau un lider, dar a vorbit despre mentalitatea exlusivistă a acestei doctrine. Leon a criticat duminică apariția mișcărilor politice naționaliste, numindu-le nefericite. „Nu există loc pentru prejudecăți, pentru zone de „securitate” care să ne separe de vecinii noștri, pentru mentalitatea exclusivistă pe care, din păcate, o vedem acum apărând și în politicile naționaliste”, a spus pontiful. Înainte de a deveni Papă, fostul cardinal Robert Prevost nu s-a sfiit să-l critice pe președintele american Donald Trump, distribuind pe rețelele sociale numeroase postări dezaprobatoare la adresa lui Trump și a vicepreședintele JD Vance. Predecesorul său, Papa Francisc a fost un critic aspru al lui Donald Trump spunând că planul președintelui de a deporta milioane de migranți din SUA,  în timpul celui de-al doilea mandat al său, este o „rușine”.

Timp citire: 1 min