Până la şapte ani de închisoare pentru hoţii cărţilor lui Puşkin

Monumentul lui Alexandr Pușkin din Sankt Petersburg
© EPA/ANATOLY MALTSEV   |   Monumentul lui Alexandr Pușkin din Piața Artelor, în fața Muzeului de Stat Rus din Sankt Petersburg, Rusia, 25 iulie 2025.

Șase georgieni au fost condamnați la Paris la pedepse cu închisoarea cuprinse între 18 luni cu suspendare și șapte ani pentru furtul de cărţi rare ale mai multor autori ruși. Doi dintre ei au fost extrădaţi din Lituania şi Estonia unde suferiseră de asemenea condamnări. Alţi doi se află în închisoare în Georgia, care nu își extrădează cetățenii. Furturile au avut loc în cursul anului 2023 din biblioteci prestigioase din Paris şi Lyon, de unde au fost subtilizate ediţii rare din operele lui Puşkin, Lermontov şi Baratinski cu o valoare estimată la 770.000. Potrivit procurorilor, hoţii mergeau la biblioteci pentru a consulta manuscrisele pe care le fotografiau și le măsurau, după care se întorceau mai târziu şi le înlocuiau cu facsimile cu coperți de înaltă calitate, înșelând astfel personalul bibliotecii. Pentru că furturi similare au avut loc în aproximativ zece țări europene, judecătorii de instrucție francezi au bănuit că  georgienii făceau parte dintr-o „rețea criminală structurată", care acționa în numele Moscovei. 

Timp citire: 1 min