
Organizaţia umanitară Oxfam (Oxford Committee for Famine Relief) şi Consiliul grec pentru refugiaţi i-au solicitat Uniunii Europene să intensifice redistribuirea refugiaţilor între ţările membre. Într-un raport dat publicităţii luni și preluat de agențiile de presă, cele două organisme scriu că, de la prezentarea de către Comisia Europeană a propunerilor de reformă a sistemului de azil, în septembrie 2020, s-au înregistrat prea puţine progrese. În ultimele patru luni ale anului trecut, doar 2.050 de refugiaţi au fost redistribuiţi în zece state membre.
Deşi alte măsuri incluse în acordul privind solicitanţii de azil încheiat de Uniunea Europeană şi Turcia în 2016 au fost implementate imediat - de exemplu, centrele de primire din insulele greceşti -, încă nu există niciun acord asupra distribuirii persoanelor cu drept de azil în spațiul comunitar.
Raportul îi mai cere Uniunii să asigure condiţii de trai decente în centrele care, potrivit acordului acordului cu Turcia, trebuie să fie provizorii şi nu pentru şederi mai lungi.
Noul centru de pe insula Lesbos, construit după incendiul din tabăra de refugiaţi Moria, încă nu îndeplineşte standardele minime necesare, subliniază raportul, adăugând că Grecia suportă cea mai mare parte a poverii reprezentate de numărul mare de migranţi.
În primele nouă luni din 2020, au fost primite circa 27.000 de cereri de azil, iar din 2016 numărul acestora a depăşit 73.000.
Mulţi dintre aceşti migranţi se află încă în Grecia şi autorităţile elene nu dispun de mijloacele financiare necesare integrării lor şi nici de o strategie în această privinţă - mai menţionează raportul.