
UPDATE2: debraila.ro a publicat primele imagini cu drona prăbușită la 8 km de Brăila, în Insula Mare a Brăilei. Este vorba de o dronă militară pe care scrie, în alfabetul chirilic, HE БPATЪCЯ, adică „nu suntem frați”. Este același slogan prezent pe mai multe drone iraniene Sahed cu care rușii bombardează Ucraina.
UPDATE: Ministerul Apărării confirmă informația și declară că „au fost identificate fragmente care par a proveni de la un dispozitiv aerian (dronă), pe un teren agricol din Insula Mare a Brăilei.” Structurile specializate din cadrul Sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională, desfășoară în aceste momente, cercetarea incidentului, conform procedurilor operaționale specifice.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Autoritățile din Brăila au fost alertate, ieri seară, în jurul orei 21:45, cu privire la prăbușirea unei drone în Insula Mare a Brăilei, potrivit debraila.ro. De atunci, zona este izolată de oamenii legii. Specialiști ai armatei au ajuns la crater și evaluează originea dronei.
Număr mare de forțe de ordine la fața locului
Un elicopter al Ministerului Apărării, Brigada Antitero de la SRI, echipaje de la Poliție, Jandarmerie și ISU se află la fața locului, în zona fermei Filipoiu. Craterul format are un diametru de aproximativ 4 metri, fiind extrem de vizibil și din aer, după cum se poate observa în imagini. Locul impactului se află la 8 km de trecerea bac dinspre municipiul Brăila spre Insula Mare a Brăilei.
Drona a zburat pe deasupra Brăilei
Cu câteva minute înainte de prăbușire, drona a survolat orașul Brăila, fiind surprinsă într-o filmare. Martorii spun că aparatul „scotea un sunet ciudat, puternic”.