O dronă a Statelor Unite a lovit mortal, sâmbătă, un reponsabil din aşa-numitul Stat Islamic din Khorasan (SIK), în provincia afgană Nangarhar

O dronă a Statelor Unite a lovit mortal, sâmbătă, un reponsabil din aşa-numitul Stat Islamic din Khorasan (SIK), în provincia afgană Nangarhar
© EPA-EFE/STRINGER   |   Relatives identify bodies of the victims of the airport bomb blast, at a hospital in Kabul, Afghanistan, 27 August 2021.

O dronă a Statelor Unite a lovit mortal, sâmbătă, un reponsabil din aşa-numitul Stat Islamic din Khorasan (SIK), în provincia afgană Nangarhar – au anunţat surse militare americane, preluate de agenţiile de ştiri. Acestea au precizat că nu s-au înregistrat victime civile. Operaţiunea a avut loc la două zile după atacul sinucigaş cu bombă de la aeroportul din Kabul, soldat cu zeci de morţi, între care şi 13 militari americani. Media locale vorbesc chiar despre 170 de victime în total. Pentagonul apreciază că riscul unor atacuri similare persistă, iar Casa Albă crede că noi atentate sunt probabile.

Martori oculari afirmă că doar câteva sute de persoane mai încearcă să ajungă la aeroportul din Kabul, faţă de miile din zilele trecute. În total, aproape 110 mii de oameni au putut fi evacuaţi începând de pe 14 august, ajunul căderii Kabulului în mâinile talibanilor. Atacul de la aeroport pune, cred analiștii, sub semnul îndoielii atotputernicia noii puteri talibane. SIK a criticat virulent tratativele de anul trecut dintre Statele Unite și talibani privind retragerea trupelor americane din Afganistan și i-a acuzat pe cei din urmă că ar fi trădat cauza jihadistă. În numele unui Islam sunnit fără nuanțe, SIK a fost la originea celor mai sângeroase atacuri teroriste înregistrate în anii din urmă în Afganistan, țintele sale predilecte fiind musulmanii șiiți. Talibanii susțin că au eliminat SIK din toată țara, mai puțin din Kabul, unde gruparea extremistă ar fi beneficiat de protecția fostului regim al președintelui Ashraf Ghani Ahmadzai.

Timp citire: 1 min