Donează
De ce înainte competiţiile trebuiau câştigate cu orice preţ, iar acum e mai avantajos să pierzi, explică Iulia Latînina în Novaya Gazeta.
Rusia duce un război hibrid în Ucraina. În timpul unui război convenţional ambele părţi încearcă să câştige. Mai mult, încearcă să producă pierderi maxime adversarului. Însă în timpul unui război hibrid nu e obligatoriu să câştigi, iar uneori chiar nu e de dorit.
Într-un război convenţional, trebuie să produci maximum de victime inamicului, însă într-un război hibrid nu e nevoie. În schimb e suficient ca, de exemplu, nişte combatanţi în stare de ebrietate să tragă în vitrine şi benzinării, iar apoi aceste pierderi să fie arătate la televizor ca dovadă a bombardamentelor comise de partea adversă.
La JO Tokyo 2020 am putut urmări cum tactica şi strategia războiului hibrid s-au aplicat în sport.
Altădată, când Rusia participa la Jocurile Olimpice, scopul era să câştige. Pentru aceasta, sportivii erau dopaţi, se substituiau recipientele cu probele de urină pentru analiză etc. Dar iată că ai noştri şi-au schimbat obiectivele – a devenit important să te plângi că ai pierdut, că nu ai fost arbitrat corect, că toţi sunt împotriva Rusiei. În acest moment dificil, când toţi sunt împotrivă, cetăţenii Rusiei, bineînţeles că se vor solidariza în jurul preşedintelui care a ridicat „ţara din genunchi”, fapt pentru care a şi fost arbitrată fraudulos.
La ultimele cinci Olimpiade, la gimnastică ritmică, rusoaicele au câştigat aurul şi la concursul pe echipe şi la individual. Iar acum s-au ales cu argintul. Dina Averina a pierdut 0,15 puncte faţă de Linoy Ashram din Israel, iar echipa a cedat în faţa bulgăroaicelor.
A început o grozăvie! Într-un acces propagandistic, tembelizoarele şi-au căscat hăurile. Trolii au pornit la atac.
„Fetele au evoluat demn, ştiind că merg la „execuţie” [...]„Hegemonia rusă trebuie oprită. Aşa era scris pe site-ul Federaţiei Internaţionale (?!)”, [...] „Este un fapt revoltător, care a provocat o explozie uriaşă de patriotism în ţara noastră, poate chiar mai mare decât ar fi provocat o medalie de aur”
[...]
Antrenorilor noştri – deopotrivă cu generalii noştri – li se deschide o perspectivă atrăgătoare, fascinantă. Odinioară sportul adevărat cerea victorii, acum însă, în sportul hibrid, poţi pierde liniştit, ca apoi, în mod zgomotos şi patriotic, să explici că ai pierdut din cauza arbitrajului părtinitor şi că pe site-ul Federaţiei Internaţionale e afişată comanda de răfuială cu Rusia (venită din partea Grupului Bilderberg sau poate a „reptiloidului Biden”). Iar aceasta explicaţie va genera „o explozie uriaşă de patriotism”, vădit mai mare, decât o medalie de aur.
Nu-i aşa, că sarcina antrenorilor s-ar simplifica considerabil?
Să evoluezi astfel încât să pierzi şi să te plângi, – e mult mai uşor decât să lupţi pentru victorie.
Această practică de război hibrid şi sport hibrid poate fi aplicată şi în alte domenii: de exemplu medicină hibridă. Astfel, poţi cere producătorilor occidentali de medicamente sa-şi livreze produsele pe piaţa ruseasca la preţuri derizorii, de pildă de 10 ruble pentru o cutie, iar când aceştia vor refuza, poţi lansa o campanie mediatică de proporţii, despre cum industriei farmaceutice occidentale i s-a ordonat sa-i scurteze de zile pe ruşi şi să le restricţioneze accesul la medicamentele moderne, indicaţie expusă nemijlocit pe site-ul Casei Albe.
În mod similar, se poate proceda în cazul investiţiilor hibride: să se anunţe un concurs pentru exploatarea zăcămintelor unei platforme continentale, iar condiţiile să prevadă că investitorul câştigător va beneficia de 5,5 ani de arest la domiciliu, confiscarea fondurilor şi interdicţia de a părăsi Rusia. După refuzul inexplicabil al investitorilor să participe la concurs, se va anunţa că aceştia au primit instrucţiuni ca tehnologiile înalte să nu ajungă la ruşi.
Toate acestea vor provoca o creştere substanţială a entuziasmului patriotic. Mult mai mare decât cea asociată victoriilor sportive sau militare, realizărilor în domeniul medicinei sau al investiţiilor reale.
