Rusia și NATO au redus la minimum contactele directe și au revenit la situația de acum trei decenii, scrie corespondentul Novaya Gazeta la Bruxelles, Alexander Mineev.
Reprezentantul special al NATO, Oana Lungescu, a răspuns fluxului de telefoane și mailuri cu o frază standard: „Am luat act de declarațiile ministrului Lavrov transmise de presă, dar nu am primit un anunț oficial pe subiectul adus în discuție de acesta”.
Doar din presă au aflat – cu această banală constatare s-a încheiat, pe neobservate, o epocă pe care am urmărit-o din centrul evenimentelor timp de aproape trei decenii: epoca de apropiere dintre Rusia și Occident în plan politico-militar și revenirea la starea de război rece.
Luni, ministrul de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că Rusia suspendă activitatea misiunii sale permanente la NATO. Astfel, Moscova a reacționat la decizia NATO, din 6 octombrie, de retragere a acreditărilor pentru opt diplomați ruși din reprezentanța permanentă la NATO, acuzați de spionaj, și reducerea componenței misiunii de două ori, de la 20 la 10 persoane.
Totodată, Rusia suspendă activitatea misiunii militare de legătură cu NATO la Moscova, retrage acreditările reprezentanților acesteia, din 1 noiembrie, și închide biroul informațional NATO la Moscova de pe lângă Ambasada Belgiei. În cazul apariției unor situații care necesită soluționare urgentă, alianța se poate adresa ambasadorului rus din Belgia.
Cu alte cuvinte revenim la schema pe care am surprins-o la Bruxelles în 1994 și chiar mai devreme. În acea perioadă, ambasadorii ruși în Belgia, Afanasievskii, Ciurkin și Kisleak, erau concomitent și reprezentanți la NATO, iar la ambasadă se afla un grup de diplomați responsabili de legăturile cu Alianța. Însă, atunci Rusia era membră în Consiliul de cooperare Nord-Atlantic, din 1991, iar din 1997 – în Consiliul parteneriatului Euro-Atlantic. Colaborarea practică a început odată cu alăturarea Rusiei la programul Parteneriat pentru pace, în 1994.
Elitele politice rusești și occidentale căutau forme acceptabile de coabitare amicală. Diferența de valori a fost lăsata la o parte în favoarea opiniei generale că Rusia se îndreaptă spre cele occidentale. În Rusia chiar au răsunat voci în favoarea aderării la NATO. La Bruxelles, însă, această chestiune nu s-a discutat, deși foștii membri ai Tratatului de la Varșovia băteau insistent la poarta blocului Nord-Atlantic, iar Bruxelles-ul manifesta bunăvoință. Ce a prevalat, geografia sau valorile?
[…]
Perioada de aur a speranțelor, deși precaute după bombardamentele din Iugoslavia, în relațiile dintre Rusia și NATO a durat din 2002 până în 2010. Participarea lui Vladimir Putin la summitul NATO de la baza militară Pratica di Mare de lângă Roma a dus la crearea Consiliului Rusia-NATO și deschiderea unor structuri de dialog permanente și reprezentanțe, care în prezent se închid. Participarea lui Dmitrii Medvedev la summitul de la Lisabona a constituit apogeul relațiilor (în ciuda evenimentelor din Georgia în 2008). La acel moment exista o diversitate de activități în domeniul parteneriatului strategic: lupta cu terorismul, susținerea Afganistanului, lupta cu pirateria... Însă, deja la Lisabona au apărut piedicile legate de planurile NATO privind scuturile antirachetă în Europa și participarea Rusiei la acestea. Neîncrederea s-a copt. A urmat o răcire a relațiilor, care în 2014, din cauza acțiunilor în Crimeea și Donbas, s-au deteriorat.
[…]
Un parteneriat este deja puțin probabil, iar contactele de siguranță între posibilii inamici pot fi menținute și în relații bilaterale cu americanii. La fel ca în timpul Războiului rece. Drept exemplu servește recenta întâlnire de la Helsinki a șefilor de State Majore din Rusia și SUA. Cercul s-a închis.
Citește articolul integral în Novaya Gazeta
