„Statul a trecut într-o nouă stare de agregare – teroarea FSB. Toţi vor fi jefuiţi şi puşi la închisoare”, scrie Iulia Latynina în Novaya Gazeta.
„Imediat după protestele din 21 aprilie, în ţară a urmat un val de represiuni. În timp de numai o săptămână, organizaţia lui Navalnîi a devenit „extremistă” şi a fost închisă; publicaţia „Meduza” declarată agent străin, pe numele avocatului Ivan Pavlov s-a deschis un dosar, iar mai mulţi jurnalişti şi persoane cunoscute, precum Dmitrii Bîkov sau Tamara Eidelman, au fost citaţi la poliţie şi interogaţi pentru participare la un miting neautorizat. Cei mai puţin celebri au păţit-o mai rău – jurnalistul Serghei Stepanov din Tambov a fost arestat pe 30 de zile deoarece a participat la miting ca ziarist, cu legitimaţie, pentru a relata evenimentul.
Dacă suntem răutăcioşi, putem mima mirarea – cum de a fost posibil ca sistemul de recunoaştere facială care funcţionează foarte bine în timpul protestelor, nu a mers când trebuia identificată persoana care a împrăştiat o mizerie puturoasă în centrul Moscovei, în preajma redacţiei „Novaya Gazeta”. Sau să glumim pe seama lui Dmitrii Bîkov care, vai, a fost chemat la un interogatoriu. A păţit-o şi mai rău de atât și, la fel ca şi Navalnîi, a ajuns la un moment dat în stare de comă, în avion. Dacă până la otrăvirea lui Navalnîi acest caz a părut o simplă problemă de sănătate, după investigaţia lui Hristo Grizev deja nu mai pare astfel.
Citarea personalităţilor la interogatoriu a fost făcută demonstrativ şi sistemic. Este o avertizare clară: „Aţi crezut că teroarea îi vizează doar pe bloggeri? Aveți grijă sau ajungeţi la răcoare”.
La fel, demonstrativ şi reprezentativ pentru sistem este noul dosar împotriva lui Navalnîi. Până de curând, când puterea avea pretenţii politice faţă de cineva, recurgea la minciună. Astfel, Navalnîi a fost cercetat ba pentru o „pădure din Kirov”, ba pentru nişte „transporturi poştale” etc. „Navalnîi nu e închis pe motive politice – el a furat o pădure”. În Rusia „nu există” dosare politice. Aceasta se întâmpla din două motive: din obişnuinţa de a minţi şi pentru a evita sancţiunile occidentale.
Un nou dosar pe numele lui sugerează că Kremlinul nu se mai teme de sancţiuni, mai mult, sancţiunile sunt binevenite pentru a pune pe seama lor sărăcia în creştere.
La fel este tratat şi cazul „Meduza”. Nu e o reglare de conturi personală pentru cazul [jurnalistului de investigaţie acuzat de trafic de droguri Ivan] Golunov, de exemplu. Este o decizie de sistem privind epurarea noii generaţii de mass-media necontrolate, care a crescut sub ochii noştri: „Proekt”, „Istories”, „Insider”…
Aceste publicaţii nu au acţionari cu care „să te-nţelegi”, cum se proceda cu acţionarii de la „Kommersant” sau „Vedomosti”. Ele au donaţii şi cititori, iar aceşti donatori şi cititori sunt interesaţi ca noile media să fie cât mai incisive. Publicaţia „Meduza” este cea mai influentă dintre ele şi singura care a reuşit să devină un proiect rentabil. Iată că pe Meduza este încercat noul sistem de epurare.
Cum rezumăm ultimele evenimente? Foarte simplu: [sediul FSB] Lubianka a devenit definitiv centrul puterii de stat.
Ratingul lui Putin, chiar şi conform sondajelor publice, a scăzut până la 29-31%; filmele lui Navalnîi, privite de tânăra generaţie, întrec la vizualizări pe orice propagandist TV; populaţia sărăceşte vizibil; bătrâna veterană cu pieptul plin de medalii din Saratov îi explică [președintelui Dumei de Stat Viaceslav] Volodin că în ţară „se fură şi se minte”.
În această situaţie nu mai recurgi la combinaţii subtile sau la ademenirea alegătorilor la secţiile de vot. În această situaţie alegi aplicarea forţei. Violenţa, da, este un argument. După cum arată istoria Asiriei, URSS şi Chinei maoiste, acest argument funcţionează foarte bine şi este foarte convingător.
În ţara în care puterea a ajuns pe mâna FSB, te poţi aştepta la creşterea represiunilor politice. Ceea ce vedem acum este doar începutul.
[…]
Cu siguranţă aceste măsuri îi îngrozesc nu atât pe cei care au ieşit în stradă, cât pe elita rusă. În totalitate.
Orice funcţionar, chiar şi cel de rang înalt, înţelege că acum n-are încotro. În Occident este sub sancţiuni, iar la Moscova va fi deposedat şi pus la dubă.
Sistemul politic impune şi o nouă configuraţie, fie şi latentă, a nemulţumirii sociale. La începutul anilor 2000, puterea s-a bazat pe un contract tacit cu elita rusească, cu „clasa creativă” şi planctonul din oficii moscovit: „Petrol este destul pentru toţi, furaţi cât doriţi, dar nu vă băgaţi în politică”.
Acest contract a fost rupt definitiv în 2014, iar puterea a încercat să se sprijine un timp pe [susţinătorii anexării Crimeii] „krîmnaş” şi pe bugetari.
În prezent, singurul sprijin al regimului devine o abreviere din trei litere. Statul trece într-o altă stare de agregare – a puterii de la Lubeanka (FSB). Vechiul banc „în Rusia a avut loc o revoluţie sexuală – puterea a fost preluată de organe” este din nou actual […]”
Citește articolul integral în Novaya Gazeta.
