
Numirea lui Rishi Sunak în fruntea guvernului britanic a fost, în general bine primită în lume. Au curs felicitări de la președintele american Joe Biden, care i-a pronuțat însă numele greșit și de la partenerii europeni ai Marii Britanii, care s-au declarat gata să colaboreze cu noul premier de la Londra. Preșdintele Consiliului european, Charles Michel a spus că doar împreună pot fi depășite provocările comune, iar șefa Comisiei europene, Ursula von der Leyen i-a cerut proaspătului premier britanic să respcte acordurile convenite în privința Brexit-ului. La rândul său președintele ucrainean, Volodimir Zelenski s-a declarat gata să continue consolidarea parteneriatului strategic. Doar Moscova s-a arătat rezervată, prin purtătorul de cuvânt al Kremlinului care a spus că Rusia nu speră în vreao schimbare pozitivă în viitorul apropiat. După ce a pimit mandatul de premier din partea Regelui Charles al III-lea, Rishi Sunak a avertizat că va trebui să ia decizii dificile pentru a repara greșelile guvernării trecute și pentru a face față crizei economice care-i lovește zilnic pe britanici. Dar pe valul scumpirii costului vieții, opoziția laburistă și o parte a presei se arată neîncrezătoare că noul premier care deține o avere enormă ar fi capabil să înțeleagă dificultățile populației. ”Sunak și soția sa au o avere de două ori mai mare decât cea a regelui. Să aveți asta în minte când îl auziți vorbind de decizii dificile”, a insistat un deputat laburist. Primul șef de guvern de origine indiană din istoria Marii Britanii, Rishi Sunak a urmat școli de elită, a lucrat pentru o mare bancă americană, a condus propriul fond de investiții și s-a căsătorit cu fiica unui miliardar indian. Partizan al reducerii cheltuielilor publice pentru scăderea inflației, el a fost criticat în trecut pentru obiceiurile sale scumpe, dar și pentru că soția sa a evitat să plătească taxe în Marea Britanie, fără să încalce totuși vreo lege.