
Noul guvern de la Sofia a adoptat un proiect de lege privind suprimarea așa-numitelor paşapoarte de aur, ce permit obţinerea cetăţeniei bulgare și, implicit, a Uniunii Europene, în schimbul unor investiţii substanţiale. Proiectul, parte a luptei anticorupție promisă de Executivul de coaliție,
răspunde unei solicitări a Comisiei Europene din iunie 2021, care cerea autorităţilor bulgare să desființeze aceste paşapoarte. Inaugurat în 2013 şi având drept beneficiari mai ales cetățeni bogați din China și Rusia, programul prevedea că străinii care investesc în Bulgaria cel puţin un milion de leva (echivalentul a 500.000 de euro) pot obţine un titlu de rezident permanent, apoi cetăţenia bulgară, dacă dublează această sumă, fără a mai trece prin procedurile clasice, considerate mult mai laborioase. Autoritățile au descoperit nereguli în zeci de cazuri, circa jumătate din total.
Anterior, tot din cauza așa-numitelor pașapoarte de aur, considerate un risc pentru securitatea Uniunii Europene, fiindcă alimentează spălarea de bani, frauda fiscală și corupția, Bruxellesul lansase proceduri de infringement împotriva Maltei şi Ciprului. Acum un an, preşedintele cipriot, Nicos Anastasiades, a anunțat noi măsuri de luptă împotriva corupţiei, după scandalul paşapoartelor pentru investitorii străini bogați, care a zguduit insula din Marea Mediterană. Anastasiades a respins acuzaţiile conform cărora el însuși ar fi fost implicat în acest gen de comerț cu pașapoarte, însă a admis că s-au comis erori. Printre măsurile anunţate se numără înfiinţarea unei linii verzi pentru persoanele care vor să denunţe telefonic cazuri de corupţie, o legislaţie care să-i protejeze pe avertizorii de integritate şi pedepse mai grele pentru persoanele declarate vinovate. Un serviciu are sarcina de a-i verifica pe politicieni, cu privire, în special, la patrimoniul lor sau la eventuale conflicte de interese.