Autorităţile locale din regiunea rusă Leningrad au raportat doborârea a 12 drone, în timpul unui nou atac ucrainean desfăşurat în cursul nopţii trecute, care a provocat un incendiu la un depozit din localitatea Iermilovo, districtul Vîborg, situat la nord de Golful Finlandei, o zonă unde își au sediul numeroase companii care oferă servicii pentru infrastructura portuară rusă. Aleksandr Drozdenko, guvernatorul regiunii care și-a păstrat numele din perioada sovietică, în timp ce capitala sa administrativă a revenit revenind la numele din perioada ţaristă Sankt Petersburg, a mai precizat că o clădire de locuințe și un autoturism au fost avariate în urma căderii unor fragmente de la dronele doborâte în districtul Lomonosov, fără să se fi înregistrat victime.
Aeroportul din Sankt Petersburg, temporar închis
În acelaşi timp, din cauza pericolului reprezentat de drone, aeroportul internațional Pulkovo de lângă Sankt Petersburg și-a întrerupt temporar activitatea, cel puțin zece avioane fiind nevoite să-și amâne decolarea, potrivit mai multor publicaţii ruseşti. Ministerul rus al Apărării a comunicat că, în cursul nopții trecute, forțele sale antiaeriene au doborât 62 de drone ucrainene cu aripi fixe lansate asupra mai multor regiuni din Rusia, între altele fiind vizate regiunile Astrahan, Belgorod, Briansk, Voronej, Kursk, Novgorod și peninsula anexată ilegal Crimeea.
Kievul şi-a intensificat, în ultima perioadă, loviturile asupra nordului european al Rusiei, provocând pagube semnificative infrastructurii portuare și logistice rusești legate de exportul de țiței.
Rusia anunţă capturarea unui sat din regiunea ucraineană Harkov
Tot astăzi, ministerul rus al Apărării a anunţat că forțele sale au capturat orașul Zybyne din regiunea estică ucraineană Harkov, aflat la aproximativ 70 de kilometri nord-est de centrul orașului Harkov și la aproximativ 3 kilometri sud de granița dintre Rusia și Ucraina. Pentru moment, informaţia nu a putut fi confirmată independent.
