Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății, acuzat de luare de mită

Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății, acuzat de luare de mită
© EPA-EFE/DUMITRU DORU   |   Ministrul român al Sănătății, Nelu Tătaru, ține un discurs în cadrul ceremoniei de primire a ajutorului la Spitalul Central de Urgență din Chișinău, Moldova, 7 mai 2020.

Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății, este acuzat de procurorii DNA de luare de mită de la pacienți, precizează surse citate de G4Media. Din primele informații, ar exista în cercetare peste o sută de acte materiale. În acest caz se desfășoară la această oră mai multe percheziții. Nelu Tătaru a fost preluat de procurori și se află în drum spre DNA Iași pentru a fi audiat.

Tătaru a fost ministru al Sănătății în plină pandemie

Nelu Tătaru (52 de ani) a fost numit ministru al Sănătății în 26 martie 2020 funcție pe care a ocupat-o până în data de 23 decembrie 2020. În calitate de ministru al sănătății a luat primele măsuri pentru oprirea pandemiei de COVID-19.

A fost ales ca senator în legislatura 2012-2016 pe listele Partidului Național Liberal (PNL). Din anul 2017 este președintele organizației PNL Vaslui, iar în decembrie 2019 a fost numit secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Timp citire: 1 min