
Ministrul interimar al Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat, astăzi, că nu există „nici un risc” de neplată a salariilor și pensiilor și de nerealizare a investițiilor care sunt bugetate în prezent, dar, în același timp, trebuie agreat un pachet de măsuri care să ducă la deficitul bugetar estimat.
„Am luat măsurile, inclusiv după acel moment despre care a vorbit și domnul guvernator Mugur Isărescu, de celulă de criză, am luat măsurile necesare pentru a nu avea absolut nici o problemă în această perioadă de interimat în privința plății salariilor, pensiilor și investițiilor realizate”, a afirmat Tanczos Barna, la Palatul Victoria, înainte de ședința de guvern, întrebat dacă sunt dificultăți în ceea ce privește plata pensiilor și a salariilor. El a menționat că nu se așteaptă să apară probleme mai devreme sau mai târziu. „Avem un echilibru solid în momentul de față, dar deficitul bugetar trebuie estimat, trebuie asumat și trebuie un pachet care să ne ducă la acel deficit estimat”, a completat ministrul.
Contracte de 30 de miliarde de euro din fonduri europene
România este, în acest moment, pe locul al doilea în Uniunea Europeană, după Polonia, la capitolul contractare, adică la angajarea efectivă a banilor europeni în proiecte concrete, cu aproape 5.000 de contracte semnate, de aproximativ 30 miliarde euro, a anunțat, tot astăzi, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, ministrul Boloș a atașat și un grafic ce arată „munca de migală din ultimele luni, care nu se vede încă în «absorbție»”. Potrivit lui Boloș, de la începutul acestui an, au fost semnate contracte în valoare totală de 9,4 miliarde de euro. El a menționat că sunt angajamente ferme, asumate de statul român împreună cu beneficiarii - autorități locale, universități, spitale, întreprinderi.
„Au fost aceleași probleme și în mandatul precedent. Am spus atunci că am construit cadrul pentru a atrage toți banii europeni de care dispunem pentru perioada 2014-2020. Ce s-a întâmplat apoi? România a reușit să atingă o rată de absorbție de 99,7%, adică aproximativ 24 miliarde euro primiți efectiv. [...] Absorbția fondurilor europene nu e un exercițiu contabil. E o formă de guvernare responsabilă. De aceea luăm în serios fiecare proiect, pentru că într-un fel sau altul, va ajunge să schimbe vieți”, a mai scris Marcel Boloș.