Familiile israelienilor ținuți ostatici de Hamas în Fâșia Gaza au început un marș de cinci zile de la Tel Aviv la Ierusalim pentru a cere guvernului să facă mult mai mult pentru a le asigura eliberarea. Luptătorii Hamas au luat ostatici aproximativ 240 de oameni în timpul atacului din 7 octombrie din sudul Israelului, în care au ucis şi 1.200 de persoane, majoritatea civili. Captivii ar avea vârste între nouă luni și 85 de ani și se crede că sunt ținuți în tunelurile subterane din Gaza. Prim-ministrul Benjamin Netanyahu este ţinta unor critici vehemente pentru că nu a făcut destul pentru a-i elibera, în timp ce armata israeliană avansează tot mai adânc în Gaza cu misiunea declarată de a distruge Hamas şi de a-i salva pe cei răpiţi. Aripa armată a grupării islamiste palestiniene a declarat luni că este gata să elibereze până la 70 de femei și copii în schimbul unui armistițiu de cinci zile și a eliberării a 275 de deţinuţi palestinieni din închisorile israeliene. Israelul refuză însă public să oprească luptele până la eliberarea tuturor ostaticilor.