Marco Rubio cere partenerilor SUA să înceteze schimburile comerciale cu Nicaragua

SUA Marco Rubio Nicaragua sanctiuni alegeri
© EPA/WILL OLIVER   |   Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, august 2026

Secretarul american de Stat Marco Rubio a cerut partenerilor internaţionali ai SUA „să înceteze imediat” schimburile comerciale cu Nicaragua, după ce Parlamentul acestei ţări a votat excluderea partidelor de opoziție din alegeri. „Dictatorii care batjocoresc drepturile cetăţenilor lor nu ar trebui să beneficieze de acelaşi avantaje economice sau politice ca guvernele angajate în apărarea păcii şi securităţii”, a afirmat el într-un comunicat publicat pe pagina ambasadei SUA la Managua, în care denunţă o „dictatură brutală” şi face apel la comunitatea internaţională să crească presiunea asupra statului din America Centrală.

Ieri, Adunarea Naţională din Nicaragua a aprobat în unanimitate o reformă constituţională care îi împiedică pe opozanţi să participe la alegeri, consolidând şi mai mult puterea preşedintelui Daniel Ortega. La începutul lunii august, SUA şi alte state membre au făcut apel la Organizaţia Statelor Americane pentru a lua măsuri împotriva statului Nicaragua din cauza acestei reforme.

„Războiul purtat de Murillo şi Ortega împotriva democraţiei ameninţă stabilitatea şi prosperitatea” continentului american, a mai spus Rubio în comunicatul citat. De asemenea, oficialul de la Washington a transmis că guvernul american „rămâne hotărât să identifice şi să aplice măsuri vizând lupta împotriva încălcărilor drepturilor omului comise de Murillo şi Ortega, în special în cadrul unor instanţe precum OSA”.

Timp citire: 1 min