Parlamentul Lituaniei a votat astăzi în prima lectură eliminarea interdicției constituționale privind staționarea armelor nucleare pe teritoriul său. Decizia, adoptată cu o majoritate covârșitoare de 106 voturi pentru, 18 împotrivă și 6 abțineri, deschide calea legală pentru ca aliații NATO , în special SUA, să poată desfășura elemente de descurajare nucleară în această țară baltică. Amendamentul vizează modificarea Articolului 137 din Constituția Lituaniei, care în prezent interzice în mod explicit prezența armelor de distrugere în masă. Liderii politici de la Vilnius au subliniat că actualele restricții împiedică țara să participe pe deplin la planurile de descurajare nucleară colectivă ale NATO, într-un moment în care amenințările venite dinspre Federația Rusă sunt tot mai agresive.
Votul final este programat în ianuarie
Fiind o modificare constituțională, procedura impune o pauză de cel puțin trei luni. Președintele Parlamentului, Juozas Olekas, a anunțat că votul final și decisiv este programat pentru data de 12 ianuarie. Pentru a fi aprobat definitiv, proiectul va avea nevoie de susținerea a cel puțin 94 de parlamentari din totalul de 141. Reacția Moscovei a fost imediată. Kremlinul a emis o declarație prin care avertizează că eliminarea acestei interdicții constituționale și potențiala aducere a armelor nucleare reprezintă „o escaladare semnificativă” a tensiunilor regionale, transmițând că Lituania va deveni automat „o țintă directă” în cătarea arsenalului nuclear rusesc
