Lira turcească a atins, luni, un nou minim istoric

Lira turcească a atins, luni, un nou minim istoric
© EPA-EFE/ERDEM SAHIN   |   People pass in front of an exchange office in Istanbul, Turkey, 14 October 2021. Turkish lira hits a record low of 9.19 liras to the US Do​llar after the Turkish prestident sacked three central bank policymakers.

Moneda națională turcească, lira, a atins, luni, un nou minim istoric în raport cu pricipalele devize convertibile, pe fondul înrăutățirii suplimentare a relațiilor cu Occidentul. Dolarul s-a stabilizat pe piețele turcești la 9,73 lire, după ce la primele ore fusese vândut și cu 9,80. De la începutul anului, lira a pierdut 24% din valoare în raport cu dolarul. Noua devalorizare este, spun experții economici, efectul temerilor că zece state occidentale ar putea să-și micșoreze schimburile comerciale și investițiile în Turcia, după ce președintele autoritar islamo-conservator Recep Tayyip Erdogan a amenințat că le va expulza ambasadorii.

Oficialii de la Ankara le reproşează acestora apelul, considerat inacceptabil, privind eliberarea opozantului Osman Kavala. Prin comunicatul lor comun, Canada, Franţa, Finlanda, Danemarca, Germania, Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Suedia şi Statele Unite violează statul de drept, democraţia şi independenţa justiţiei, pe care pretind că le apără, amestecându-se într-un proces aflat pe rolul unei instanţe turceşti – susține ministerul turc de Externe, care adaugă că Turcia e un stat de drept, respectă drepturile omului şi nu se lasă influenţată de astfel de declaraţii.

Cele zece ţări ceruseră rezolvarea corectă şi rapidă a dosarului Kavala, editor şi filantrop turc, devenit o marotă a regimului condus de Erdogan. Occidentalii consideră că prelungirea repetată a procesului său aruncă o umbră asupra statului de drept, democraţiei şi transparenţei sistemului judiciar din Turcia. Kavala, azi în vârstă de 64 de ani, e închis din octombrie 2017 şi va rămâne după gratii cel puţin până pe 26 noiembrie, potrivit deciziei unui tribunal din Istanbul. El n-a primit până acum o decizie definitivă în procesul în care e acuzat că voia să destabilizeze Turcia prin sprijinul acordat manifestaţiilor antiguvernamentale din 2013 şi să răstoarne puterea islamist-conservatoare în cursul puciului ratat din 2016. În decembrie 2019, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a cerut zadarnic eliberarea sa imediată. Kavala, citat de agenţiile internaţionale de presă, spune că detenţia sa prelungită permite puterii să întreţină ficţiunea unui complot. Represiunea care a urmat puciului de acum cinci ani i-a permis lui Erdogan, spun experţii, să înlocuiască, practic, sistemul parlamentar cu o cvasidictatură.

Timp citire: 1 min