
Elita rusă anticipează o remaniere în structurile guvernamentale după victoria lui Vladimir Putin, considerată iminentă, în alegerile prezidențiale de la sfârșitul săptămânii. Putin n-a făcut schimbări majore în guvern în ultimii patru ani, iar surse Reuters susțin că generația mai vârstnică de responsabili guvernamental va fi înlocuită cu oameni tineri.
Funcțiile cheie își păstrează titularii
Remanierea ar putea avea loc în mai și sunt posibile schimbări și la nivelul guvernelor regionale, precum și în marile corporații de stat. Premierul, miniștrii apărării și de externe și șeful Băncii Centrale ar urma să-și păstreze posturile. Vladimir Putin, aflat la conducerea Rusiei ca președinte sau prim-ministru din 1999 este așteptat să câștige al cincilea mandat prezidențial și încă șase ani la putere.