
Kremlinul a acuzat, luni, tentative de racolare a personalului ambasadei ruse de la Washington de către principalele servicii americane de informații, celebrele Birou Federal de Investigații (FBI) și Agenție Centrală de Informații (CIA). Purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, a calificat practicile agențiilor de informații americane drept incceptabile. Anterior, ambasadorul rus în Statele Unite, Anatoli Antonov, declarase, pentru media ruse, că subalternii săi sunt amenințați sau chiar luați la bătaie, în proximitatea ambasadei, ca să fie convinși să lucreze pentru americani.