Jurnalista italiană Cecilia Sala, arestată, luna trecută, în Iran, a fost pusă în libertate

Jurnalista italiană Cecilia Sala, arestată, luna trecută, în Iran, a fost pusă în libertate
© EPA-EFE/MOURAD BALTI TOUATI   |   O imagine din 26 septembrie 2023 o prezintă pe jurnalista și scriitoarea italiană Cecilia Sala ca invitată în emisiunea TV „Stasera c’è Cattelan” din studiourile RAI din Milano, Italia (emis pe 28 decembrie 2024).

Jurnalista italiană Cecilia Sala, arestată pe 19 decembrie în Iran pentru că ar fi „încălcat legile” republicii islamice, a fost eliberată și va ajunge acasă - a anunțat, miercuri, guvernul de la Roma.

„Avionul cu care se repatriază a decolat”

Potrivit sursei, citată de agenţiile internaţionale de ştiri, „avionul cu care se repatriază a decolat”.

Acesta este rezultatul „muncii intense, prin canale diplomatice și de informații”, iar premierul „Giorgia Meloni își exprimă recunoștința faţă de toţi cei care au făcut posibilă întoarcerea Ceciliei, permițându-i să se reîntâlnească cu familia și cu colegii ei” – mai menţionează comunicatul guvernamental.

Motivele arestării nu se cunosc

Jurnalista, în vârstă de 29 de ani, a fost arestată la Teheran, în timpul unui sejur profesional.

Autoritățile de acolo nu au comunicat niciodată motivele acestei arestări, ce a survenit la câteva zile după reţinerea în Statele Unite și Italia a doi iranieni suspectați de justiția americană de transfer de tehnologii sensibile.

Timp citire: 1 min