
Într-un comunicat oficial, Jandarmeria Română avertizează că a devenit viral pe rețelele de socializare un mesaj însoțit de un clip video care sugerează, în mod eronat, prezența „polițiștilor sub acoperire” cu canistre de benzină la un protest. Instituția precizează că „imaginile prezentate în videoclip sunt dintr-un protest desfășurat în Piața Victoriei într-un eveniment mai vechi, iar persoanele surprinse în acestea nu sunt «polițiști sub acoperire», așa cum se sugerează în mesajul viralizat”.
Fake news: Jandarmii care pregăteau incendierea protestatarilor
„Este vorba despre angajați ai unui post de televiziune, care se aflau la fața locului pentru a realiza o transmisiune live din Piața Victoriei”, mai spune sursa citată. Persoanele în civil care apar în imagini, având canistre în mână, se îndreptau către zona de protest din direcția Bulevardului Buzești, mai explică Jandarmeria Română. „În momentul în care au fost întrebați de jandarmi cu privire la obiectele pe care le transportau, aceștia au explicat că recipientele conțineau combustibil destinat autoutilitarelor postului de televiziune, aflate pe teren pentru a asigura transmisiunile. Deoarece aceștia nu aveau asupra lor legitimațiile de serviciu, o a treia persoană, reprezentând același post de televiziune, a venit pentru a le confirma identitatea”, conform sursei menționate.
Jandarmeria Română reiterează faptul că „acțiunile sale sunt întotdeauna transparente și conforme cu legea, iar informările care circulă pe rețelele de socializare care sugerează alte realități sunt nefondate și nu reflectă realitatea. Încurajăm cetățenii să se informeze exclusiv din surse oficiale și să manifeste responsabilitate în comunicarea și distribuirea informațiilor”. „Dezinformarea poate avea consecințe grave, iar răspândirea de mesaje false poate alimenta confuzia și panică în rândul populației”, mai spune comunicatul de presă.
Fake News: Peste 30% din jandarmi nu sunt români
Jandarmeria Română avertizează și asupra unei noi dezinformări care circulă pe reţelele de socializare, potrivit căreia „peste 30% din efectivele jandarmeriei nu sunt români, sunt aduşi după toate probabilităţile din Franţa”. „Este o informaţie complet falsă. O condiţie obligatorie pentru angajare este ca persoanele recrutate să aibă cetăţenie română şi domiciliul în România. Aceste cerinţe sunt clar stipulate în legislaţia privind activitatea de management resurse umane în unităţile militare ale Ministerului Afacerilor Interne şi sunt respectate cu stricteţe”, precizează Jandarmeria într-un alt comunicat