Premierul israelian, Benjamin Netanyahu a ordonat trimiterea a două avioane pentru suporterii echipei de fotbal Maccabi Tel Aviv, în urma violenţelor petrecute aseară la Amsterdam, după meciul cu fornaţia locală Ajax. Guvernul israelian a comunicat că suporterii israelieni au fost atacaţi, într-un incident antisemit "foarte violent", în timp ce părăseau stadionul. Poliţia olandeză a anunţat că 5 persoane au fost spitalizate iar 62 au fost arestate. Primarul oraşului olandez Amsterdam, Femke Halsema, a declarat că autorităţile evaluează în prezent amploarea violenţelor şi a anunţat măsuri suplimentare de securitate în jurul instituţiilor şi obiectivelor evreieşti. Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi-a exprimat indignarea faţă de "atacurile josnice" împotriva suporterilor israelieni şi s-a declarat hotărâtă să combată orice formă de ură.