Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice din Iran - IRGC a anunţat că tirurile sale au lovit mai multe obiective militare americane din Bahrain, inclusiv o clădire care găzduieşte forţele SUA, potrivit unui comunicat difuzat în această dimineaţă de televiziunea de stat. Marina armatei ideologice a Iranului "a vizat şi a lovit mai multe depozite de sprijin cu arme, un centru de comunicaţii prin satelit şi clădirea rezidenţială a forţelor americane de la baza Juffair din Bahrain", a transmis IRGC în acest mesaj.
