Iranul a activat sistemele de apărare antiaeriană pentru scurt timp

Iran alarma aparare antiaeriana Trump
© EPA/ABEDIN TAHERKENAREH   |   Iranienii se îndreaptă spre un miting de sprijin și solidaritate cu noul lider suprem, ayatollahul Mojtaba Khamenei, la Teheran, Iran, 29 aprilie 2026.

Ieri, Iranul a activat sistemele de apărare antiaeriană împotriva dronelor și a aeronavelor mici, la 60 de zile de la declanșarea conflictului cu Statele Unite și Israel, termenul-limită până la care președintele american Donald Trump putea angaja țara într-un război fără aprobarea Congresului. Presa de la Teheran a relatat că sistemele de apărare antiaeriană au fost activate timp de aproximativ 20 de minute, sunetul alarmei fiind ulterior oprit.

De astăzi, potrivit unei legi din 1973, liderul de la Casa Albă ar trebui să aibă autorizarea legislatvului de la Washington pentru continuarea ostilităților. Administrația americană a lăsat, însă, să se înțeleagă că va ignora această obligație, deoarece, potrivit secretarului apărării Pete Hegseth, din cauza armistițiului între părți instituit pe 7 aprilie, „cronometrarea celor 60 de zile este suspendată”. Statele Unite și Israelul au lansat un război împotriva Iranului pe 28 februarie și au stabilit un armistițiu pe 8 aprilie.

În ciuda acestui fapt, impasul dintre Teheran și Washington continuă, propulsând prețurile hidrocarburilor la cele mai ridicate niveluri din ultimii patru ani. SUA a impus o blocadă porturilor iraniene ca represalii pentru închiderea de către Teheran a strâmtorii strategice Ormuz, prin care, înainte de conflict, trecea o cincime din hidrocarburile lumii, ceea ce a dus la creșterea prețurilor la petrol. Un oficial american de rang înalt a sugerat că această măsură ar putea fi prelungită „luni întregi de acum înainte”. 

Timp citire: 1 min