Incendiile devastează centrul Israelului

Incendiile devastează centrul Israelului
© EPA-EFE/ATEF SAFADI   |   Incendiu de proporții în centrul Israelului 30.4.2025

Incendii de vegetație , cauzate de căldura și vânturile extreme,  au izbucnit miercuri în apropierea Ierusalimului, forțând evacuarea comunităților și închiderea unei autostrăzi principale. Este vorba despre autostrada care leagă Ierusalimul de Tel Aviv. Zeci de echipe de pompierii  au fost mobilizate pentru stingerea sinistrului. Operațiunile au loc la sol, dar și din aer folosindu-se aeronave cisternă. 

A fost arestat un bărbat suspectat că ar fi aprins intenționat focul 

Autoritățile au anunțat încă de marți seara că, din cauza condițiilor extreme crește probabilitatea de apariție și răspândire a incendiilor, de aceea,  aprinderea focurilor de tabără a fost interzisă până pe 7 mai. Cea de-a 77-a Zi a Independenței Israelului începe miercuri seară și majoritatea ceremoniilor au fost anulate, au declarat municipalitățile israeliene. Potrivit The Times of Israel, un bărbat , care locuiește în Ierusalimul de est,  a fost arestat sub suspiciunea că a provocat intenționat incendiul. 

 

Timp citire: 1 min