Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că a decis amânarea exercițiului de alarmare publică „Miercurea Sirenelor”, programat pentru mâine, în urma unei evaluări interne privind contextul actual de securitate. Potrivit unui comunicat al IGSU, decizia a fost luată „în mod deliberat și responsabil, în baza unei analize proprii”, care a indicat că cel mai probabil, în actualele condiții cu un război la graniță și un alt conflict major în desfășurare, declanșarea sirenelor ar fi putut genera panică în rândul populației. De aceea, autoritățile au decis că este necesară o comunicare publică mai puternică, astfel încât scopul exercițiului să fie corect înțeles la nivelul întregii populații.
Exercițiul va fi reluat cât mai curând
„Amânarea exercițiului nu schimbă cu nimic necesitatea testării periodice a sistemului național de alarmare publică. Verificarea tehnică, mentenanța constantă și testarea funcțională a sirenelor reprezintă obligații instituționale, nu opțiuni. Un sistem de avertizare publică care nu este testat regulat riscă să nu funcționeze atunci când este nevoie de el. Într-o situație reală, orice disfuncționalitate poate însemna timp pierdut, iar timpul pierdut poate însemna vieți puse în pericol”, se mai arată în comunicat.
IGSU a mai transmis că în perioada următoare, va fi comunicat un calendar revizuit al exercițiilor, însoțit de măsuri suplimentare de informare publică, astfel încât aceste activități să se desfășoare în condiții de claritate, înțelegere și eficiență. Pregătirea populației și menținerea funcționalității sistemelor de avertizare rămân priorități ferme, protecția vieții și a siguranței cetățenilor nu este negociabilă, se mai arată în comiunicatul citat.
