
Rudele militarilor ucraineni dispăruți în luptă, sau luați prizonieri sunt îndemnate să nu le divulge datele personale din cauza riscului de fraudă. Centrul pentru Tratamentul Prizonierilor de Război atrage atenția că aceste informații pot fi împărtășite doar persoanelor autorizate, după ce, în urmă cu câteva zile urmă a fost demascat un grup infracțional care, având acces la datele personale ale militarilor, le-a extras bani din conturile bancare. Grupul descoperit de poliția cibernetică folosea numerele de telefon și alte informații pentru a obține cărți de credit și împrumuturi în numele soldaților ucraineni. Valoarea totală a pagubelor este de peste 2 milioane de grivne, adică aproximativ 50.000 de euro. Pe de altă parte, conducerea serviciului de informații al armatei a fost nevoită să precizeze că nu strânge bani din donații de la cetățeni pe platformele de socializare, după ce pretinși ofițeri de informații au organizat acțiuni de caritate pe internet în beneficiul Ministerului Educației. Direcția de informații a Ministerului ucrainean al Apărării spune că lucrează doar cu fundații și organizații de voluntari cu tradiție și reputație, iar cei care cer bani pe platformele de socializare speculează sentimentele ucrainenilor pentru propriul profit.