Reacția Înaltului reprezentant Ue pentru politică externă vine după ce Hamas a publicat videoclipuri cu ostatici scheletici aflați în continuare în captivitate în tunelurile din Gaza. UE face din nou apel la încetarea focului și cere eliberarea imediată a tuturor ostaticilor. Kaja Kallas a cerut Hamas, printr-un mesaj pe rețelele sociale, să „elibereze toți ostaticii imediat și necondiționat”, adăugând că Hamas „trebuie să se dezarmeze și să pună capăt dominației în Gaza”. Potrivit oficialilor israelieni, 50 de ostatici capturați de Hamas în octombrie 2023 sunt încă deținuți în Gaza, dintre care cel puțin 20 se crede că sunt în viață. Euractiv scrie că filmările, care au fost parțial editate și includeau imagini cu palestinieni înfometați. Israelul respinge acuzațiile agențiilor umanitare și ale ONU conform cărora împinge Gaza spre foamete, insistând că „nu există foamete” și nu există restricții privind ajutorul financiar.
