
Jumătate dintre ostaticii israelieni vor fi eliberați în prima săptămână, prevedea planul egiptean, în timp ce orice încetare a luptei depinde de dezarmarea facțiunilor palestiniene din Gaza.Un înalt oficial al Hamas a declarat luni pentru Al Jazeera, citat de I24News, că Egiptul a prezentat recent o nouă propunere de încetare a focului care include un armistițiu de 45 de zile în schimbul intrării ajutoarelor în Fâșia Gaza și a eliberării ostaticilor. Hamas cere Israelului să pună capăt războiului, dar Cairo a precizat clar în propunerea sa că orice încheiere pe termen lung a luptei depinde de dezarmarea Hamas. Pentru organizația teroristă, dezarmarea nu este subiect de negociere, în schimb, cere armatei israeliene să se retragă din Gaza. Hamas a mai spus că nu poate accepta un acord care condiționează extinderea armistițiului și continuarea ajutoarelor umanitare de întoarcerea ostaticilor, atât cei vii cât și cei decedați, în această perioadă de 45 de zile.