
Agonia celor 15 luni de captivitate în mâinile teroriștilor Hamas s-a încheiat pentru 3 tinere care au ajuns deja în Israel.
Schimbul s-a făcut cu întârziere pentru că Hamas nu a dat la timp lista cu numele persoanelor care urmau să fie eliberate, așa cum e prevăzut în acord. Transferul s-a făcut la vedere în centrul orașului Gaza în prezența unui efectiv consistent de militanți Hamas și a mulțimii de palestineni care strigau sloganuri anti-israeliene.
Una dintre ostatice are și cetățenie română
Doron Steinbrecher, e o tânără cu cetățenie dublă israeliano-română. A împlinit 31 de ani în captivitate. A fost răpită de Hamas din casa ei, din kibuțul Kfar Aza, împreună cu încă 37 de localnici. E a reușit să o sune pe mama ei în ultimul moment ca să-i spună ce se întâmplă.
Romi Gonen are 24 de ani și a fost rapită de la festivalul din deșertul Neghev dupa ce a fost împușcată chiar în timp ce vorbea cu mama ei la telefon.
Emily Damari, cu cetățenie dublă, israeliană și britanică, era în forțele de grăniceri. De teamă că nu va fi eliberată, familia a cerut în tot acest timp să se spună puțin despre ea și rolul ei în armată.
În schimbul celor 3, Israelul eliberează 90 de deținuți palestinieni
În schimbul celor 3 ostatice Israelul eliberează 90 de prizonieri palestinieni. Guvernul Netaniahu a fost de acord ca pentru toți ostaticii, în viață sau nu, să dea la schimb 2000 de deținuți, unii închiși pe viață pentru crime deosebit de grave. Din acest motiv, toate forțele de securitate din statul evreu sunt în alertă maximă. Beniamin Netaniahu atrage atenția, din nou, că dacă Hamas nu va respecta termenii înțelegerii luptele vor începe din nou, imediat!