Premierul Ilie Bolojan a anunțat, ieri, că guvernul vizează o ieșire treptată din schema de plafonare și compensare a prețului la gaze, care urma să expire oficial pe 31 martie. Astfel, până în 2027, pentru consumatorii casnici va exista un „preț administrat”, care va asigura o tranziție ușoară până la momentul în care România va beneficia de resurse suplimentare de gaze, odată cu startul producției din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, care ar putea determina reducerea prețurilor.
Cum va funcționa măsura
„Trebuie să facem paşi pentru a elimina plafonarea preţului la gaze, dar, în acelaşi timp, trebuie să protejăm şi cetăţenii României de puseul de inflaţie posibil, care ar putea să apară pe fondul creşterii preţurilor la gaz necontrolate.”, a declarat Ilie Bolojan. Premierul a mai spus că prețul „administrat” pentru consumatorii casnici va funcționa până în martie 2027 și va fi „reglementat pe tot lanţul, de la producători la transportatori, la distribuitori şi la furnizori”. Acest fapt va asigura stabilitate pe tot parcursul anului şi nu va determina modificări până în primăvara anului viitor. Pe lângă românii obișnuiți, de această măsură vor beneficia și toate CET-urile, dar numai pentru cantitatea utilizată pentru generarea energiei termice, celelalte activităţi fiind supuse liberalizării.
Ministrul Energiei dă asigurări că nu cresc prețurile la gaze
Și ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat, ieri, că liberalizarea etapizată a pieței gazelor naturale reprezintă o soluție care îi ferește pe români de scumpiri necontrolate, asigurând totodată menținerea competitivității mediului privat.
„Liberalizarea graduală a pieței gazelor îi protejează pe cetățeni de creșteri bruște de preț și, în același timp, sprijină companiile să rămână competitive.”, a transmis Ivan într-o postare pe Facebook. Ministrul consideră că „românii nu ar fi putut face față unei noi runde de scumpiri” și a promis că atât timp cât va rămâne în funcție „prețurile la gaze nu vor crește”. Totodată, Ivan a mai anunțat că, în perioada următoare, va prezenta cadrul legislativ și etapele necesare pentru a garanta că, până la exploatarea noilor zăcăminte de gaze din Marea Neagră, prețurile vor rămâne la un nivel „corect” pentru populație.
