Șefa guvernului de la Roma, Giorgia Meloni, a îndemnat populația să verifice orice informație sau imagine „înainte de a crede și să creadă înainte de a distribui”, în contextul apariției în spațiul public a mai multor imagini generate de inteligența artificială care o prezentau în lenjerie intimă. „În ultimele zile au circulat o serie de fotografii cu mine, generate cu ajutorul inteligenței artificiale și prezentate ca fiind reale de către un adversar zelos”, a declarat Meloni în postări pe rețelele sociale care includ și una dintre imaginile false.
Premierul italian a mai spus că, deși imaginea respectivă o prezintă într-o lumină mai favorabilă, rămâne faptul că, atunci când vine vorba de a-i ataca pe alții și de a fabrica minciuni, oamenii folosesc aproape orice în prezent. Meloni a continuat, spunând că deepfake-urile sunt un instrument periculos, deoarece pot înșela, manipula și afecta pe oricine. „Eu mă pot apăra. Mulți alții nu pot. De aceea ar trebui să se aplice întotdeauna o regulă: verifică înainte să crezi, și crede înainte să distribui. Pentru că astăzi mi se întâmplă mie, mâine s-ar putea întâmpla oricui”.
