Comitetul de anchetă al Rusiei a declarat că locotenentul general Fanil Sarvarov a murit luni dimineață, după ce un dispozitiv exploziv plasat sub o mașină a detonat. Sarvarov, în vârstă de 56 de ani, era șeful departamentului de instruire operațională al forțelor armate, a adăugat comisia. Se menționează că una dintre teoriile investigate este aceea că bomba a fost plasată cu implicarea serviciilor de informații ucrainene. Ucraina nu a făcut niciun comentariu. BBC scrie că Sarvarov a murit la spital în urma rănilor suferite, a anunțat comisia, adăugând că a deschis o anchetă privind crima și traficul ilegal de explozibili. Anchetatorii au fost trimiși la fața locului, într-o parcare din apropierea unui bloc de apartamente din sudul capitalei Rusiei.
Mașina generalului a fost grav avariată
Imaginile din zonă arată o mașină albă grav avariată, cu ușile sparte, înconjurată de alte vehicule într-o parcare. Potrivit presei rusești, Sarvarov a participat anterior la operațiuni de luptă în timpul conflictului osetino-inguș și al războaielor cecene din anii 1990 și începutul anilor 2000 și a condus operațiuni în Siria între 2015-2016. Vladimir Putin a fost informat despre moartea lui Sarvarov imediat ce aceasta s-a produs, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. De când Rusia a lansat invazia la scară largă a Ucrainei în februarie 2022, o serie de oficiali militari au fost vizați în capitala rusă.
