Funeraliile lui Radko Mladici atrag o mulţime de oameni la Belgrad

Credincioșii creștini ortodocși flutură un steag în care îl înfățișează pe Ratko Mladici și scandează lozinci împotriva participanților la marşul Pride de la Belgrad
© EPA/ANDREJ CUKIC   |   Credincioșii creștini ortodocși flutură un steag în care îl înfățișează pe Ratko Mladici și scandează lozinci împotriva participanților la marşul Pride de la Belgrad, în timp ce ofițerii de poliție stau de pază la Belgrad, Serbia, 5 septembrie 2026.

O mulțime de oameni au început azi la Belgrad, să treacă prin fața sicriului fostului lider militar al sârbilor bosniaci Ratko Mladici, înaintea unei înmormântări fastuoasă care a atras critici internaționale. Poliția a închis străzile din jur pe măsură ce se adunau oamenii, inclusiv mulți veterani sârbi. Mladici a murit la sfârșitul lunii august, la vârsta de 84 de ani, la Haga, în Olanda, unde ispășea o pedeapsă cu închisoarea pentru genocid, crime de război și crime împotriva umanității, comise în timpul războiului din Bosnia, în anii 1990. Îmbrăcați în doliu, admiratorii celui pe care presa internaţională l-a numit „Măcelarul din Balcani” s-au adunat la Biserica Ortodoxă Sfântul Luca din capitala sârbă. Pentru acest ultim omagiu, mulți au sărutat sicriul închis al lui Mladici, flancat inițial de soldați, în timp ce preoții ortodocși sârbi rosteau rugăciuni. Steaguri sârbești erau atârnate în apropiere, iar un banner imens, desfășurat pe stradă, proclama: „Bun venit, domnule general, mulțumește-i mamei tale pentru că a născut un erou, pentru ca gloria «Serbiei Mari» să se poată întoarce.”  Comisarul european pentru extindere, Marta Kos şi-a anulat vizita pe care urma s-o facă miercuri în Serbia, în semn de protest faţă de glorificarea lui Mladici, despre care a spus că este incompatibilă cu valorile care stau la baza Uniunii Europene. Preşedintele sârb Alexandar Vukici a declarat că statul va asigura siguranţa ceremoniei de azi, dar că el nu va participa din cauza unor angajamente anterioare. Radko Mladici a fost condamnat pentru rolul său în masacrul de la Srebrenica din iulie 1995, în care au pierit aproximativ 8.000 de bărbați și băieți musulmani. El a fost găsit vinovat şi de persecutarea și expulzarea musulmanilor și croaților bosniaci, terorizarea civililor în perioada de asediu a orașului Sarajevo și luarea de ostatici din rândul forțelor ONU de menținere a păcii, în timpul atacurilor aeriene NATO din 1995.

 

Timp citire: 1 min