Fregata Marinei Române - „Regele Ferdinand” a plecat astăzi, din portul militar Constanța, pentru o misiune de 40 de zile în Marea Mediterană, în cadrul operațiunii NATO SEA GUARDIAN. Misiunea aduce și o premieră pentru Forțele Navale Române, „Regele Ferdinand” îndeplinind, pentru prima dată, rolul de navă-comandant al unei grupări navale participante la o asemenea operațiune. La bord se află, în acest context, și personalul de stat major al grupării navale, iar rolul atribuit fregatei românești presupune astfel nu doar participarea directă la activitățile desfășurate pe mare, ci și găzduirea structurii de comandă a grupării implicate în operație.
De asemenea, la bordul fregatei române se află și un elicopter IAR-330 Puma Naval și o grupă de Forțe pentru Operații Speciale (FOS), potrivit informațiilor transmise de Forțele Navale Române pe Facebook. Principalele responsabilități ale militarilor vor fi monitorizarea și controlul traficului maritim. Totodată, aceștia vor participa la acțiuni destinate descurajării și prevenirii activităților ilegale în zona în care se desfășoară operația NATO. Operația SEA GUARDIAN se desfășoară în Marea Mediterană și este una dintre misiunile prin care Alianța urmărește menținerea unei imagini cât mai clare asupra activităților maritime și consolidarea securității pe mare.
