Franța propune desfăşurarea unui exercițiu NATO în Groenlanda la care este „gata să contribuie”, a anunţat Palatul Élysée astăzi, în timp ce președintele american Donald Trump îşi manifestă tot mai intens dorința de a ocupa acest teritoriu autonom danez. Amenințările sale privind Groenlanda au tensionat relațiile deja complexe dintre președintele american, care urmează să vorbească azi la Forumul de la Davos, și puterile europene. Un exercițiu formal al NATO, spun surse citate de presa franceză, ar permite Washingtonului să se implice în securitatea arctică și ar demonstra şi că, la rândul lor, europenii iau în serios subiectul.
Mai multe țări europene, inclusiv Franța, Germania și Regatul Unit, au trimis deja personal militar în teritoriu pentru o misiune de recunoaștere în pregătirea unui exercițiu danez organizat cu aliații NATO, dar în afara cadrului Alianței Atlantice și, prin urmare, fără implicarea Statelor Unite. Acest lucru a provocat furia lui Donald Trump, care și-a amenințat aliații care participă la aceste manevre cu impunerea unor noi tarife vamale de până la 25%. Liderul de la Casa Albă insistă că Groenlanda, bogată în minerale, este vitală pentru securitatea Statelor Unite și a NATO în fața Rusiei și Chinei.
Întrebat ieri cât de departe ar fi dispus să meargă pentru a achiziționa Groenlanda, Donald Trump a răspuns: „Veți afla. Cred că se va întâmpla ceva care va fi foarte pozitiv pentru toată lumea”.
