
Procurorii DNA au anunțat oficial începerea urmăririi penale în cazul lui Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, în dosarul achiziției de vaccinuri antiCovid19. Voiculescu este acuzat de săvârșirea a două fapte de abuz în serviciu, plus complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave.
Concret, DNA îl acuză pe Voiculescu că „ar fi tranzacționat și ordonanțat la plată achiziția în plus a cantității de 14.445.798 doze de vaccin (Pfizer și Moderna), în condițiile în care ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane și că dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane. De asemenea, suspectul ar mai fi întocmit un memorandum aprobat la data de 19 aprilie 2021 de către suspectul Cîțu Florin Vasile, în calitate de prim - ministru al Guvernului României, care ar fi avut ca urmare tranzacționarea și ordonanțarea la plată a achiziției, în plus, a unei cantității de 4.260.269 doze de vaccin Pfizer.”
Fostul ministru a respins acuzațiile și a declarat că e vorba despre „malpraxis judiciar”.
Tot astăzi, procurorii DNA au anunțat oficial începerea urmăririi penale și în cazul Ioanei Mihăilă, fost ministru al Sănătății, în dosarul achiziției de vaccinuri antiCovid19. Aceasta este acuzată de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave.
Acum două zile, în același dosar, a fost pus sub urmărire penală și fostul prim-ministru, Florin Cîțu, acuzat de complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave.