Eurodeputata socialistă elenă Eva Kaili, arestată pentru corupție, se declară inocentă

Eurodeputata socialistă elenă Eva Kaili, arestată pentru corupție, se declară inocentă
© EPA-EFE/JALAL MORCHIDI   |   Vicepreședintele Parlamentului European, Eva Kaili, susține o conferință de presă comună în timpul reuniunii Adunării Parlamentare a Uniunii pentru Mediterana (UpM), la Parlamentul Marocului din Rabat, Maroc, 10 octombrie 2022 (reeditat la 11 decembrie 2022).

Avocatul politicienei elene Eva Kaili, fost vicepreședinte al Parlamentului European, arestată sub suspiciunea de corupție, a afirmat, marți, că aceasta nu a primit nicio „mită din Qatar”. Potrivit avocatului Michalis Dimitrakopulos, femeia se declară nevinovată și susține că nu are nimic de-a face cu banii pe care e acuzată că i-ar fi primit din Qatar, pentru a apăra interesele emiratului ce organizează în prezent Cupa Mondială de fotbal. Kaili, o socialistă de 44 de ani, fostă prezentatoare TV și unul dintre cei 14 vicepreședinți ai Legislativului comunitar, a fost arestată, vineri, la Bruxelles. În timpul zecilor de percheziții în acest dosar, au fost ridicate sume mari de bani, inclusiv 600.000 de euro, de la domiciliul unuia dintre suspecți, potrivit parchetului federal belgian. La Atena, autoritatea de luptă împotriva spălării banilor a înghețat toate bunurile europarlamentarei, între timp exclusă din partidul socialist Pasok, și ale rudelor acesteia.

 

Timp citire: 1 min