Peste 25% din angajaţii din România aveau, în 2022, salarii cu cel puţin două treimi mai mici decât salariul mediu.
Alături de țara noastră, creșteri semnificative au fost înregistrate și în Lituania, Bulgaria şi Polonia.
Acesta va fi calculat după o formulă care ține cont de evoluția ratei inflației și evoluția productivității muncii prognozate.
De la 1 iulie se va majora salariul minim de la 3.300 la 3.700 de lei.
Începând cu 1 iulie 2024, acesta va fi în valoare de 3.700 de lei.
Totodată, punctul de amendă va fi "îngheţat" la nivelul salariului minim actual.
În acelaşi timp, însă, creşterea anuală a salariului minim din România este cea mai ridicată, la nivelul Uniunii.