Iranul a revendicat în această dimineaţă atacul asupra unei drone navale americane în zona Strâmtorii Ormuz, după ce SUA au atacat trei petroliere în Golful Persic. Marina Republicii Islamice a avertizat toate navele din Golful Persic sau din apropierea Strâmtorii Ormuz să „se abţină de la orice mişcări suspecte menite să tranziteze căi navigabile neautorizate”, în caz contrar urmând a fi atacate.
Atacul de ieri al forţelor americane a avut loc după ce Iranul a lansat rachete balistice asupra a două nave de război ale Marinei SUA care patrulau apele regiunii. Comandamentul Central al SUA - CENTCOM a anunţat că un portavion american şi un distrugător cu rachete ghidate „au evitat cu succes multiple atacuri iraniene” şi niciun membru al personalului american nu a fost rănit. Câteva ore mai târziu, Ministerul de Externe iranian „a condamnat ferm” atacurile împotriva „navelor comerciale iraniene din Golful Persic şi Marea Oman”, numindu-le o încălcare a Cartei ONU şi o „crimă de război”.
