
Un înalt oficial al serviciilor de informații ucrainene (SBU), Roman Sementcenko, a fost demis, fiindcă a dispus interceptarea unor jurnalişti de investigaţii - a declarat, pentru media occidentale, o sursă din cadrul instituţiei. Luna trecută, autoritățile de la Kiev au anunțat deschiderea unei anchete privind „interceptarea ilegală a telefoanelor și înregistrarea video” a jurnaliștilor de la Bihus Info, redacţie cunoscută în ţară pentru investigațiile privind corupția. Fără să confirme explicit demiterea lui Sementcenko, SBU a afirmat, într-un comunicat, că a „luat decizii adecvate privind personalul”, justificând, totodată, interceptările prin faptul că „unii angajați Bihus Info se numără printre clienții traficanților de droguri”. Afacerea a stârnit o reacție și din partea președintelui Volodimir Zelenski, care a afirmat că „orice presiune asupra jurnaliștilor este inacceptabilă”. Redacția Bihus Info a denunțat, la rândul său, o „operațiune specială rușinoasă” a SBU, care a implicat peste 30 de persoane. În ianuarie, Bihus Info a recunoscut că unii dintre cameramanii săi au consumat „substanțe ilegale” în timpul unei petreceri de Revelion.