Deficitul comercial al României s-a redus cu 17%

Deficitul comercial al României s-a redus cu 17%
© EPA-EFE/ROBERT GHEMENT   |   Un muncitor român în construcții se plimbă pe acoperișul unei clădiri care se va extinde cu câteva etaje când va fi terminată, București, România, 9 septembrie 2019.

Deficitul comercial al României, în primele opt luni ale acestui an, s-a redus cu 17%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, ajungând la peste 18 miliarde de euro, anunță Radio România Actualități, citat de Rador.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, exporturile au fost din ianuarie până în august cu aproximativ 62 de miliarde de euro, în creştere cu 31 la sută, iar importurile au fost de peste 80 de miliarde de euro, mai mari cu 2,3 la sută.

Cea mai mare pondere în structura comerţului internaţional al României este deţinută de maşini şi echipamente de transport, peste 44 la sută la export.

Alte știri
Donald Trump a vorbit cu Vladimir Putin

Donald Trump a vorbit cu Vladimir Putin

Președintele american a scris pe Truth Social că negocierile pentru a pune capăt războiului din Ucraina vor începe imediat.

România a fost vizată în anul 2024 de acţiuni de sabotaj şi atacuri hibride specifice Rusiei

România a fost vizată în anul 2024 de acţiuni de sabotaj şi atacuri hibride specifice Rusiei

Țara noastră nu se confruntă cu ameninţări teroriste, dar există susţinători locali ai Statului Islamic.

Maia Sandu i-a mulțumit lui Klaus Iohannis pentru tot sprijinul acordat Republicii Moldova

Maia Sandu i-a mulțumit lui Klaus Iohannis pentru tot sprijinul acordat Republicii Moldova

Maia Sandu a spus că drumul european al Republicii Moldova nu ar fi fost posibil fără susținerea sinceră și necondiționată a României.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Mai multe
Ilie Bolojan a preluat, interimar, mandatul de președinte al României
Ilie Bolojan a preluat, interimar, mandatul de președinte al României

El va rămâne în funcție până în luna mai, după desfășurarea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale.

Veridica News
12 feb. 2025
Zelenski cere mai multă presiune asupra Moscovei în urma atacului rusesc de azi
Zelenski cere mai multă presiune asupra Moscovei în urma atacului rusesc de azi

Rusia a lansat drone şi rachete balistice asupra Ucrainei care au provocat victime şi distrugeri inclusiv în capitală.

Veridica News
12 feb. 2025
Statele Unite închid consulate mai puţin importante pentru politica noii administraţii
Statele Unite închid consulate mai puţin importante pentru politica noii administraţii

Sunt avute în vedere reprezentanţe în Europa, Canada, Mexic şi ţările din Pacific.

Veridica News
12 feb. 2025
Ministrul de Interne va da explicații în Parlament despre ancheta privind campania electorală a lui Călin Georgescu
Ministrul de Interne va da explicații în Parlament despre ancheta privind campania electorală a lui Călin Georgescu

POT îl acuză pe Cătălin Predoiu de „practici securiste” și l-a chemat să dea explicații în fața Legislativului.

Veridica News
12 feb. 2025
Franţa şi India şi întăresc parteneriatul
Franţa şi India şi întăresc parteneriatul

Preşedintele Macron seduce cea mai populată ţară a lumii într-un moment de confruntări comerciale globale

Veridica News
12 feb. 2025
Reuniune a Comitetului Interministerial de Coordonare a PNRR, astăzi la Palatul Victoria
Reuniune a Comitetului Interministerial de Coordonare a PNRR, astăzi la Palatul Victoria

Guvernul s-a angajat să continue implementarea reformelor şi investiţiilor asumate prin PNRR.

Veridica News
12 feb. 2025