Un judecător federal din Texas a ordonat autorităţilor să elibereze un copil de cinci ani şi pe tatăl său migrant, de origine ecuadoriană, arestaţi într-o suburbie din Minneapolis şi duşi într-un centru de detenţie din Texas la 1.800 de kilometri depărtare. În decizia sa, judecătorul spune că „acest caz își are originea în modul prost conceput și incompetent implementat de către guvern de a impune cote zilnice de deportare, chiar dacă asta înseamnă traumatizarea copiilor”. Magistratul a mai acuzat guvernul că ignoră documentul istoric american, "Declaraţia de Independenţă", înainte de a-l cita pe preşedintele Thomas Jefferson, unul din autorii textului, despre necesitatea protecţiei împotriva autoritarismului.
Operaţiunea lui Trump poate continua
Un alt judecător federal, de această dată din Minnesota a respins temporar cererea autorităţilor democrate statale de a bloca operaţiunile administraţiei Trump împotriva imigraţiei, care bulversează de două săptămâni oraşul Minneapolis şi a dus la moartea a doi protestatari americani. Şefa Departamentului Justiţiei, Pam Bondi a salutat ceea ce a numit o „victorie juridică uriaşă”, în timp ce primarul democrat din Minneapolis, Jacob Frey, s-a declarat „dezamăgit”. Judecătorul a considerat că argumentele reclamanţilor n-au fost suficiente, dar nu s-a pronunţat încă asupra potenţialei ilegalităţi a acestei operaţiuni, care va sta în centrul examinării pe fond a cererii. În motivarea deciziei de ieri, judecătorul a admis că acţiunile agenţilor federali au consecinţe profunde, chiar "sfâşietoare” pentru locuitorii din regiune.
